Ciobez pentru tine, o campanie FishingtonPost împotriva ghinionului
FishingtonPost.ro a decis sa ia atitudine împotriva ghinioanelor care ne-au urmărit în 2011. Aşa că a lansat “Ciobez pentru tine”, o campanie al cărei obiectiv este să spargă tot ghinionul din 2011 şi să lase loc norocului pentru 2012.
Dacă şi pe voi v-a urmărit ghinionul anul acesta sau dacă pur şi simplu vreţi să aveţi parte de şi mai mult noroc, sunteţi aşteptaţi la Gala Anti-Ghinion, duminică, 18 decembrie, începând cu orele 15:00, la Planeta HamHam (str. Barbu Văcărescu, nr. 162-164). Dacă nu puteţi ajunge la Gală, dar sunteţi curioşi să vedeţi cum decurge întregul proces de alungare a ghinionului, puteţi urmări transmisia live aici.
Pentru că vrem să ne asigurăm că veţi sparge ghinionul vostru şi nu pe al altcuiva, aduceţi cu voi sticle, pahare, farfurii, bibelouri şi orice altceva mai poate fi spart şi transformat în cioburi norocoase.
Până la Gală, te invităm să urmăresti update-uri despre campanie şi experimente legate de spargere pe www.fishingtonpost.ro, secţiunea “Ciobez pentru tine“.
Bonus: BTO este unul dintre susţinătorii campaniei:
Externalizăm concurs serios
Later edit: După hăhăielile de rigoare, a venit și decizia – cei trei câștigători care primesc câte o invitație dublă la Gala Internetics și un abonament pe 2012 la Institute, The Magazine sunt: Auraș Geambașu, Oana Subțirică și Alina Sandu. Felicitări! Curioșii pot citi înscrierile lor aici.
Acum vreo jumătate de an, pe ușa unuia dintre birouri a apărut un tabel în care erau notați cei care o făceau pe Mădălina Mezdrea să râdă: CLICK!
Încet-încet, jocul s-a răspândit din biroul respectiv în toată agenția, dar cum la vremea aceea nu am pus o limită de timp și nu am stabilit un premiu, la un moment dat am pierdut șirul punctelor acumulate. Plus că Mădă a schimbat biroul și uite-așa am pierdut tabelul…
Însă am decis că trebuie să existe un câștigator în jocul acesta, așa că externalizăm procesul și organizăm concurs serios!** Prin urmare, cine vrea să o facă pe Mezdrea să râdă trebuie să trimită un banc prin intermediul formularului de mai jos. Punem la bătaie nu doar râsul epic al mai-sus-numitei, ci și trei abonamente pe 2012 la INSTITUTE, The Magazine, fiecare alături de o invitație dublă la Gala Internetics de marți, 29 noiembrie, de la Opera Națională București.
Aveți timp până la miezul nopții, duminica aceasta. Și nu uitați să citiți Regulamentul înainte de înscriere!
**Doar pentru cei peste 18 ani
Genuine.ro: distrugem urâtul de import
Avem o propunere. Sau am putea să-i spunem promoție cu distracție și câștig garantat. Fără tragere la sorți sau like-uri pe Facebook.
Așa că vă așteptăm azi și mâine în mansarda Cărturești, în intervalul 11.00 – 20.00, la a doua ediție Genuine.ro – expoziție de design 100% românesc, unde la fiecare produs cumpărat veți primi un alt produs urât de import pentru a-l distruge pe loc.
P.S.: Distruge urâtul din import cu frumosul românesc! este o atitudine și o provocare – marca BORȚUN•OLTEANU, Three și AloMoDa.
A început SoNoRo
O știți pe-aia cu „Son, someday you will make a girl very happy for a short period of time. Then she’ll leave you and be with new men who are ten times better than you could ever hope to be. These men are called musicians”? Iubitele celor trei muzicieni din Benjamin Schmid Trio (Benjamin Schmid – vioara, Stian Carstensen- acordeon și Georg Breinschmid – contrabas) o știu sigur. (aș pune smiley face, dar aș fi falsă
)
Povestea e că aseară i-am văzut și ascultat la Jazz It, m-au făcut să-i aplaud așa cum n-am mai aplaudat de mult și, pe lângă replica „Doamne, cum sunt oamenii ăștia!” pe care au auzit-o toți prietenii mei atât ieri cât și azi
, m-au mai lăsat cu un gând: „ce bine o fi să fii aşa special!”. Bine, cu două, după cum am scris și pe facebook: ”Benjamin Schmid este pentru noi aproape Gilles Apap 2!”. Concertul lor a fost înregistrat de TVR Cultural (la fel ca toate concertele acestei ediții) și va fi difuzat în iarnă. Vă anunț ce și cum
Și dacă fotografia de mai jos v-a făcut curioși, zic să aruncați un ochi și pe contul de facebook al Festivalului
Iar pentru mai multe detalii, n-ar fi rău să consultați programul festivalului și comunicatul de presă
Am organizat Campionatul de brioşe pentru Lurpak
Avantajul de a lucra într-o agenţie e că ai ocazia să îţi pui în practică, în cadrul diverselor evenimente, cele mai năstruşnice idei şi cele mai ascunse dorinţe. În momentul în care am primit brief-ul pentru Lurpak, am găsit momentul oportun de a îmi pune în practică calităţile culinare şi de a îmi satisface dorinţa arzătoare de dulciuri.
Am adunat câteva jurnaliste şi bloggeriţe, am primit ajutorul Violetei şi aşa a luat naştere Campionatul de brioşe Lurpak. Rezultatul final ne-a uimit pe toate şi mi-a întărit ideea că dacă foloseşti ingrediente de calitate, talentul mai puţin contează.
Untul Lurpak, cel mai vechi brand de unt din lume, îmbină perfect metodele de preparare tradiţionale daneze şi tehnologia modernă. Este ambalat direct de pe linia de fabricaţie şi astfel îşi păstrează intactă aroma deosebită şi culoarea galben pal. Culturile lactice selecţionate contribuie la păstrarea prospeţimii mult timp şi creează un conţinut de umiditate mai scăzut, facându-l excelent pentru gătit. Acesta este şi motivul pentru care un numar mare de bucătari celebri îl recomandă şi îl folosesc întotdeauna.
Mai multe fotografii, pe pagina noastră de facebook.
Social Media în 2011
InSites Consulting a realizat o analiză a pieţei de online în 2011, pe un eşantion de peste 9.000 de utilizatori de internet, din 35 de tări.
Rezulatele studiului arată că în Europa, peste 73% dintre utilizatorii de internet (347 milioane de persoane) folosesc reţele sociale.
Mai multe statistici:
- o sesiune de login pe Facebook durează, în medie, 37 de minute, iar una de twitter 23 de minute
- peste 400 de milioane de persoane folosesc zilnic Facebook
- 80% dintre utilizatorii de internet ştiu de Twitter, însă numai 16% îl utilizează
- 60% dintre utilizatori nu îşi mai doresc alte reţele de socializare
- utilizatorii de Facebook devin fani ai unei pagini pentru că le place produsul/brandul, nu datorită advertising-ului
- există 2 miliarde de utilizatori de internet la nivel global, dintre care 1 miliard sunt utilizatori ai reţelelor de socializare
- 600 de milioane de persoane folosesc rețelele de socializare zilnic
- 42% dintre utilizatori au interacţionat cu un brand prin intermediul social media
Puteţi citi studiul complet aici:
Sursa: InSites Consulting
Eroi pentru Jocurile Olimpice
De la mama am învăţat că trebuie să fac întotdeauna lucruri care îmi plac şi în care cred. N-am reuşit să-i urmez sfatul în totalitate, însă am cunoscut oameni pasionaţi care, atunci când vorbesc despre pasiunile lor, dau dovada de o forţă cutremurătoare. Aceştia sunt oamenii care mă conving de fiecare dată că trebuie încerc până reuşesc, iar norocul meu este ca ei mă înconjoară în fiecare zi.
Samsung a găsit, poate, cea mai potrivită denumire pentru oamenii acestia, eroi locali, şi ne invită să vorbim despre ei şi să le oferim ocazia de a-i răsplăti. 5 dintre ei se vor afla printre purtătorii Flăcarii Olimpice în cadrul Jocurilor Olimpice din Londra 2012. Îndemnul stă la baza campaniei dedicate Jocurilor Olimpice, eveniment al cărui partener oficial este Samsung.
Sunt sigură că fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin un erou local căruia vrea să îi ofere şansa de a lua parte la cel mai mare spectacol al anului viitor.
Tot ce trebuie să faceţi este să intrati pe site-ul campaniei sau pe pagina oficială de Facebook şi să nominalizaţi o persoană care merită să fie unul dintre purtătorii Flăcării Olimpice.
Mai multe detalii despre campanie, în comunicatul de presă oficial. Îl puteţi citi aici.
Disclosure: BORŢUN•OLTEANU este agenţia de PR a Samsung România.
The Social Media Report Q3
Nielsen a lansat un nou raport despre social media. De data aceasta, focusul este pus pe tendinţele şi obiceiurile de consum ale utilizatorilor de reţele sociale.
Studiul se concentreaza pe SUA, însă au fost analizate şi pieţele din Australia, Franţa, Brazilia, Germania, Italia, Japonia, Spania, Elveţia şi UK.
Câteva rezultate:
- un sfert din timpul total petrecut online este dedicat reţelelor sociale şi blogurilor
- Tumblr devine, cu paşi rapizi, un jucător important – în ultimul an şi-a triplat numarul de utilizatori
- 37% dintre utilizatori accesează reţelele de socializare de pe telefonul mobil
- 53% dintre utilizatorii adulţi de retele sociale urmăresc branduri
- majoritatea utilizatorilor de reţele sociale şi bloguri sunt femei
Puţeti citi raportul complet pe blogul Nielsen.






