SoNoRo – Va invitam la bal mascat!

In mai multe cuvinte, va invitam la SoNoRo 2010 :)

Care este legatura dintre singurul festival de muzica de camera din Romania si un bal mascat? Ei bine, editia din acest an a SoNoRo are titlu: Un Ballo in maschera. Si asa v-ati dat seama de ce bal mascat, de ce SoNoRo.

Nu o sa va vorbesc despre cele 14 concerte, despre cei peste 30 de artisti din Romania si din strainatate, despre expozitia de fotografie semnata de Hiroshi Watanabe si de Dragos Lumpan sau despre filmul documentar „Chopin Reloaded”, care va fi prezentat in premiera, in parteneriat cu TIFF – Festivalul International de Film Transilvania. Pentru ca este mult mai usor sa intrati direct pe www.sonoro.ro.

Dar il las pe Razvan Popovici, director al festivalului, sa va dea mai multe detalii despre SoNoRo 2010:

Festivalul SONORO 2010

Sursa: Radio Romania Cultural, emisiunea Espresso

Stejar – Cine ar fi crezut că un brand poate face atâtea?

sursa: www.frr.ro

Fiecare job vine cu avantajele şi dezavantajele sale, cu oameni şi cunoştiinţe noi. Al meu a venit cu o pasiune: pasiunea pentru balonul oval. A început ca o discuţie la un workshop şi a continuat ca proiect al agenţiei. Nu ştiam nimic despre existenţa acestui sport, de faptul că în ţara noastră există oameni care îl practică şi că mai suntem şi buni la asta.

A urmat documentarea (pentru că nu poţi să lucrezi pe un produs fără să îl cunoşti). Stejar e o bere pentru bărbaţi de esenţă tare şi sponsor al echipei naţionale de rugby. Acestea sunt valorile brand-ului. Le-am învăţat, mi le-am însuşit.

Nu a fost însă vorba de obligaţiile job-ului, a fost dragoste la prima vedere. Primul pas pe care l-am făcut pe stadion, prima atingere a balonului, prima discuţie cu jucătorii despre pasiuni, toate au dus la o ataşare iremediabilă a mea de acest sport.

Se spune că rugby-ul este un “sport pentru golani practicat de gentlemani” şi fiecare vizită la stadion îmi confirmă acest lucru.

Sâmbătă a fost finala campionatului naţional, aşa că micul stadion de la Arcul de Triumf a devenit neîncăpător pentru fanii care au venit să îşi susţină favorita. Pe stadionul de rugby lucrurile stau un pic altfel decât  pe cel de fotbal: vin părinţi cu copii, vin oameni de toate vârstele. Nu se huiduie, nu se înjură, nu se rup scaune, nu se aruncă în jucători.

În timpul loviturilor de pedeapsă e linişte, inima se face mică, mică şi simţi că nu trebuie să respiri, să nu îl deranjezi pe jucător. Când Dumbravă trimite balonul printre buturi răsufli uşurat şi ai senzaţia că pământul s-a oprit pentru câteva secunde. Te ridici de pe scaun de fiecare dată când se înaintează spre terenul de ţintă advers. Se face linişte când echipa primeşte un eseu, se face linişte în suflet, eşti buimac şi îţi doreşti să fi fost o greşeală. Dar nu e şi atunci începi să speri la o egalare, speri să se întâmple ceva care să schimbe situaţia în ultimele 30 de secunde. Şi când se termină eşti obosit.

80 de minute de joc, 20 de minute de prelungiri, milioane de sentimente, gânduri şi trăiri. Pleci şi vezi jucătorii plângând ; au dat tot ce au avut ei mai bun… şi tu ai dat, ai fost acolo, cu mintea şi sufletul. În drum spre casă te trec alte stări : neputinţă, furie, dezamăgire. Data viitoare o să jucăm mai bine, data viitoare o să câştigam campionatul, data viitoare…

Cine ar fi crezut că un brand poate face atâtea? Atunci când există această legătură, nu mai vorbim despre un brand, ci despre un brand de suflet, care te-a ajutat să te descoperi pe tine în timp ce îl descopereai pe el.